Etiquetas

, ,

Em novembro de 2009 participei numas jornadas sobre a lingua sarda sob o título A limba sarda sartende sas fronteras, organizadas polo Círculos Sardos espanhois  e mais polo Instituto F. Santi, com a colaboração do Círculo Sardo de Berlim e a Freie Universität desta mesma cidade.

A raíz daquela minha participação deixei escrito um texto que tratava de recolher os meus pensamentos sobre a estandardização do sardo, neste caso no relativo à importância que tem a mesma para a difusão da literatura. O texto em questão, redigido daquela em sardo, ofereço-o a seguir na versão original porque cuido que é perfeitamente compreensível.

___________________________________________________________________

Cando si chistionat subra de su balore de s’istàndard pro una limba minore che su sardu, si podet discùtere dae totu sos puntos de bista. Deo creo chi non at a pòdere bìvere peruna limba minore in su sèculu XXI chena istandardizatzione; difatis, totu sas limbas minores tenent un’istàndard chi lis serbit che limba iscrita, non netzesseriamente che limba faeddada. Duncas, cando si tratat de giustificare a ite serbit un’istàndard linguìsticu pro su sardu, deo dia nàrrere chi li serbit pro benire una limba aunida cun una proietzione internatzionale de sa literatura sua. Mentris non esistit una literatura forte in limba istàndard, non at a esistire una literatura in limba sarda, ma imbetzes at a esistire literatura in sos dialetos sardos (o puru “literaturas sardas”). Sa diferèntzia inter limba e dialetu innoghe est de importu mannu, ca signìficat sa diferèntzia inter s’estintzione o sa cuntinuidade de una limba minore in s’època de sa globalizatzione.

Custa distintzione inter limba e dialetos tenet conseguèntzias in sas duas diretziones: internatzionalizare sa literatura sarda e fàghere tramunare autores istràngios a su sardu. Un’iscritore chi iscriet in dialetu at a tènere problemas medas pro agatare unu tradutore chi iscat e podat tramunare su dialetu pròpiu de s’autore in chistione a itessiat limba. Tando bisòngia tènere tradutores dae totu sos dialetos sardos. Custu non càpitat cun sa literatura iscritat in catalanu, in galitzianu o in friulanu, ca totu sos autores iscrient in sa limba istàndard. E s’atopu contràriu: cando si cheret tramunare un’òpera iscrita in una limba istràngia, a si podet tramunare a unu dialetu cuncretu (sa mantessi chistione formulada foras de custu cuntestu literàriu diat èssere: a podet sa Nokia fàghere chimbanta versiones dialetales sardas de sas istrutziones de sos telefoneddos suos pro sas printzipales variantes)?

A bisu meu b’at duos problemas apitzus de s’istàndard sardu atuale: su primu est chi non paret unu veìculu linguìsticu adeguadu; su segundu est chi sos autores chi ant iscritu totu sa bida issoro in dialetu como tenent timoria a lu fàgherent in limba istàndard. Sa chistione prima est bera partzialmente ebbia; su sardu istàndard -che totu sos istàndards- depet èssere istàbile, ma totu sos istàndards si podent mudare cando b’at un’acòrdiu inter sos linguistas. Forsis custu istàndard bisòngiat reformas, ma a su mancu est unu sistema linguìsticu unitàriu. Sa chistione segunda est prus difìtzile a tratare. In carchi manera, totu sos autores galitzianos e catalanos atuales ant dèpidu istudiare sa limba istàndard issoro, proite no est sa limba acuista, no est sa limba chistionada in domo. Creo chi balet sa pena a fàghere serbire su sardu istàndard che limba literària. Sa literatura sarda at a benire prus rica cun sas tradutziones de àteras limbas e a su mantessi tempus at a benire internatzionale.